Anatomia unei căutări

Ai nevoie de o cameră,

de întuneric,

de un geam deschis.

Și de linişte.

Atât de multă linişte

încât să poți auzi zgomotul din tine.

Aşază-te în fața propriei vieți

ca în fața unei mări retrase.

Priveşte urmele.

Fiecare pas.

Fiecare alegere.

Fiecare cuvânt aruncat în lume

şi fiecare cuvânt rămas captiv în tine.

Întreabă-te de ce.

De ce ai mers înainte

când drumul nu promitea nimic.

De ce ai alergat.

De ce te-ai oprit.

De ce anumite priviri încă te urmăresc

după ani întregi,

iar altele au dispărut

în aceeaşi zi în care le-ai întâlnit.

· · ·

Caută motivul fiecărei emoții.

Nu întâmplarea.

Izvorul.

Locul acela nevăzut

din care pornesc toate.

Ascultă liniştea.

Sub ea este (...)

Nu unul al lipsei,

ci unul al căutării.

Îl porți cu tine de când te-ai născut.

Din cauza lui iubeşti.
Din cauza lui creezi.
Din cauza lui pleci.
Din cauza lui te întorci.

Crezi că alergi spre lucruri,

dar de cele mai multe ori alergi spre forma pe care încerci să o dai acelui (...)

· · ·

Nimeni nu ți-l poate explica.

Nicio carte.

Niciun profesor.

Nicio victorie.

Trebuie să cobori singur în el.

Până când nu va mai părea un abis,

ci o oglindă.

Și poate că atunci vei înțelege:
că nu ai fost niciodată în căutarea unui răspuns.
Ci în căutarea celui care pune întrebarea.

Iar la capătul tuturor drumurilor,

după toate victoriile şi toate pierderile,

vei găsi acelaşi om

aşteptându-te în linişte,

pe tine.

◈ ◇ ◈