Apusul umbrelor

La capătul sunetelor de pași

ne așteaptă

sirene din roci

și, amorf, obscur,

un vuiet a jale.

Senin, mă predau surâzând

apusului —

soare fără trup

întins peste zare.

· · ·

Căci, liber născut,

mă simt în cuvânt:

nisip blestemat,

eu te cânt.

Peluză de sete obscenă.

Gânduri de lemn,

plutitoare,

purtați-mă sub numele apei.

· · ·

Mai vreau doar o clipă

să uit c-am trăit,

să uit c-am iubit

pe pământ.